Pustiu în frunze

Amar plângând de frunze ce tot cad,
Că sucălite-n vânt și ele se despart…
Ca noi..
Cum sus risipă vântul prea aspru,
Cad bietele-n pământ… Dezastru
De ploaie-s mult prea ude și zbârcite
Și mâna mea e asemeni lor, iubite
Iar într-un colț se strâng, se ghemuiesc
Exact ca sufletu-mi ce azi nu îl găsesc
Suflat de frig, el dus cu frunzele pălite
Uscat și înfrigurat de doruri neîmplinite.

Fanatic umblă seara, cortinele se trag
Uitat pe geamul casei eu și acum tot rabd,
Privind la o cărare ce plină este ea,
Nefericirea zace, e în poteca mea.
Că zilnic o întâlnesc, ea tot mă mai salută
Doar ca să-mi facă toamna ca frunza de-o usucă.

Turbată mă simt eu, durere am în piept,
Doar tu ce ai făcut eu n-aș putea să iert
C-asemeni toamnei reci, strivește și golește
Oricare mică frunză ce crede în poveste
Exact inima mea așa se chinuiește…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close