Trăire de toamnă

Lipsesc din ale tale vise ca niște lumânări
Batiste-n lacrmi prea scăldate-n supărări
Când ceara s-a topit de tot și arde
Ca unica sfioasă cale e tot așa de mare.
Surprind momente cunoscute prinzându-le în taină,
Flutur basmale șifonate când viața nu-i prea faină.
Alerg grăbită spre apus, unde-i fântâna adâncă,
Tu nu ai spus de suferință cu ce se mai mănâncă.
De situații stranii lovită sunt mereu,
Iar calendarul vieții mele devine un muzeu.
În el nu-s zilele ferice decât bușite de pământ,
Că patima acesta rea e clar deznodământ.
Mă aflu între corbi în toamna ce o sa vină
Si negre înaripate îmi fac sufletul cină.
Tabloul e grotesc ca într-un cimitir,
Călău se cheamă vântul ce seceră diliu
Orice privire ce vrea s-aducă soare,
Frunze foșnite reci trosnesc luate-n sus
Și nu mai e nimic totul e mut, ursuz.
Sfârșită va fi toamna, ca orice anotimp
Însă durerea mea va fi ca un Olymp.

1 gând despre „Trăire de toamnă

  1. „Iar calendarul vieții mele devine un muzeu” – mi s-a lipit de suflet asta!
    Te felicit!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close