Speranțe moarte

Tulpini goale ce vântul le cutremură,

Lăsate reci şi negre şuieră prea singure
În noaptea ultimei clipiri ele se înfumură,
Turbând de nervi se răscolesc lăsate
Şi stelele s-au închis veşnic moarte
Într-un mormânt dospit de fapte.
La un cortegiu rătăcesc şi caut să învii
Acea speranță năruită, acel de ce nu vii.
Satulă de întrebări fără răspuns
Ca legile ce nu îmi dau surâs
Îmi scutur capul şi nu cred că mai pot
Acea tulpină s-o scot din radacini cu tot.
Pământul e prea greu şi nu mă lasă,
Nebună-mi părăsesc parcă şi-a mea casă
Să uit, să spăl şi să lipsesc,
Acolo unde stau să nu trăiesc!
Aşa îmi fu până acum numita viață
De grele, mari dureri înşirate ață,
Fantomă mă prefac şi mă usuc
Nu mai ştiu iar ce poate fi făcut!